Cum compania Orange mi-a arătat degetul
Thursday, June 19th, 2008
Mi-am luat primul telefon mobil (Motorola T180) când eram prin clasa a 8-a, deci cam 7 ani în urmă. Într-un chiosc de lângă liceu mi-am luat primul şi unicul număr Tempo. Eram foarte bucuros. Numărul nu era unul deosebit, uşor de memorat, dar puţin contează. Eu eram tânăr şi mobil :P
Unii prieteni erau la Moldcell alţii la Voxtel. Unii îşi schimbau numerele şi operatorii de 2-3 ori pe an. Eu - niciodată. Aşa cum am avut acel număr de telefon aşa şi-l am până acum. Cum am fost la Tempo aşa şi am rămas la el (Orange PrePay).
Treceau anii… apăreau promoţii şi la Voxtel şi la Moldcell, uneori la Moldcell erau mai bune. Dar puţin conta pentru mine, eu eram client fidel.
Iar acum trec la subiect…
Într-o frumoasă zi de vineri (13 iunie) de la 9:00 până la 14:00 am primit 3 mesaje promoţionale de la Orange, ceea ce a fost ultima picătură. În fiecare zi primesc de la Orange minim 2 SMS-uri cu spam de’a lor, ceea ce mă irită la nebunie.
Ca şi orice om normal (cel puţin cred că sunt normal) am telefonat la Serviciul Clienţi Orange (575757). Am aşteptat vreo 3 minute până s-a eliberat un operator. I-am explicat domnişoarei foarte calm situaţia, i-am explicat că sunt client fidel de circa 7 ani şi că vreau să înceteze SMS-urile promoţionale. Pare destul de simplu de realizat, nu? Nu chiar…
La început domnişoara de la Orange îmi spune că cică sunt la PrePay, iar ei pot să înceteze SPAM-ul numai pentru cei ce sunt la contract. “Puteţi trece la contract şi atunci mesajele vor înceta”. Eu i-am răspuns destul de simplu: “Dacă aş fi vrut să trec la contract, o făceam deja pe parcursul a celor 7 ani ce sunt cu compania Dstră. Mă aranjează PrePay”. Domnişoara puţin se blochează, nu ştie ce să-mi mai spună. Îmi spune că doar această soluţie există şi că mai mult nu pot face nimic. Eu am căscat puţin ochii şi-i spun: “Prietenii de la Moldcell nu primesc astfel de mesaje. Eu sunt atât de enervat pe acest SPAM încât sunt gata să renunţ la loialitatea mea faţă de Orange şi să trec la Moldcell, doar din cauza că-mi trimiteţi reclama pe care nici nu o citesc”.
Sunt rugat să aştept până se duce undeva ceva să întrebe, ok. Aştept circa 10 minute. Lumea din oficiu se uită straniu la mine.
Se întoarce domnişoara cu 2 soluţii de la care cât pe ce să-mi pierd graiul:
“Vă propunem prima soluţie: setaţi telefonul Dstră astfel încât la recepţionarea mesajelor SMS noi el să nu cânte ci doar să vibreze. Astfel el nu vă va deranja, iar mesajele le puteţi mai apoi şterge din listă fără să le citiţi.”
Încep să mă gândesc la originea mea, poate am căzut de pe lună, sau poate am fost crescut în pădure de urşi şi de lupi ca şi Mawgli. Cu greu am pronunţat “următoarea soluţie vă rog”.
“Vă place să primiţi şi să expediaţi mesaje textuale?”
*încă nu mi-am revenit după soluţia Nr.1, ascult mai departe*
“De ce vă întreb?… Noi putem să vă blocăm în întregime mesageria, însă în acest caz nu ve-ţi primi niciun SMS, nu doar cele de la Orange”
În acest moment mi-a venit în gând o expresie de’a lui Kramer din Seinfeld: “I must be at the nexus of the universe!”. Nu înţelegeam dacă visez sau chiar e realitate.
Am întrebat-o din nou pe domnişoara operator: “Să înţeleg că compania Dstră nu va face nimic pentru a mă păstra ca client? Fidelitatea nu are valoare?”. Răspunsul ei a fost: “Nu am spus aceasta. Am spus că din motive tehnice nu vă putem exclude din lista recipienţilor.
Am mulţumit-o pentru atenţia acordată, i-am urat o zi bună şi am închis.
Peste câteva minute am scris şi un e-mail la adresa orange@orange.md (adresa este indicată la ei pe site) şi am mai explicat o dată situaţia creată. Totuşi email-urile sunt mai oficiale. Scrisoarea a fost expediată vineri, 13 iunie la ora 14:52. Abia marţi (17 iunie) pe la 17:00 mi-a venit scrisoarea de confirmare “scrisoarea a fost deschisă”. Încă aştept răspuns.
De marţi am număr nou la Moldcell, până acum am primit 1 mesaj de “reîncărcaţi contul în decurs de 30 de zile”.
P.S. Stimaţi cititori, oare e normal ca o companie ca Orange să-şi trateze în aşa mod clienţii fideli? Comentaţi :)

Iată a venit şi vara, anotimpul meu preferat :) Dar nu voi vorbi despre soare şi floricele…